Semne că ești o fiică parentificată – și cum îți afectează relațiile

Ai fost copilul „responsabil”?

Ți se spunea că ești „matură pentru vârsta ta”?

Îți amintești că aveai grijă de frați, de părinți, de toată lumea… mai puțin de tine?

Asta nu e doar „o copilărie dificilă” – se numește parentificare

Există două tipuri de parentificare

1. Parentificarea instrumentală – asumarea de către copil a sarcinilor fizice sau logistice de îngrijire, cum ar fi: pregătirea cinei, pregătirea fraților mai mici pentru școală.
2. Parentificarea emoțională – copilul oferă sprijin psihologic părintelui, acționând ca un fel de pacificator sau terapeut.

Simptome comune ale parentificării în cazul fiicelor parentificate

• Persoană excesiv de calmă și matură
  Maturitatea ta timpurie nu e un dar, ci un mecanism de apărare învățat prea devreme – nu pentru că ai fost pregătită, ci pentru că n-ai avut de ales.
•  Trecerea automată în rolul de „mamă a prietenilor”

Ai ajuns să crezi că valoarea ta vine din a avea grijă de toți ceilalți – iar asta te epuizează și te face să confunzi grija cu iubirea.

• Perfecționismul
  Încerci să controlezi totul pentru ca nimeni să nu se supere, dar perfecțiunea ta este doar un scut împotriva haosului de care te temi din copilărie.
•  Punerea nevoilor celorlalți înaintea propriilor nevoi
  Dacă ai fost învățată că siguranța vine doar atunci când ești pe placul tuturor, nu e de mirare că azi spui „da” chiar și când vrei să spui „nu”.
•   Dificultatea de a cere ajutor
  Când toată viața ai fost salvatorul, să ceri ajutor poate părea o slăbiciune – dar de fapt e un act de vindecare.
•   Vinovăție legată de exprimarea nevoilor
  Ți s-a spus că nevoile tale sunt prea mult, așa că acum le îngropi adânc și te simți vinovată doar pentru că vrei să fii văzută.

Cauzele parentificării

Parentificarea nu apare întotdeauna din rea-voință – uneori, copilul ajunge îngrijitor pentru că familia nu are altă opțiune.

De exemplu, o fată de 10 ani traduce acte și merge la medic cu părinții ei care nu vorbesc limba țării.

Alteori, cauza este lipsa de maturitate emoțională a părintelui, iar copilul e forțat să umple goluri pentru care nu ar trebui să fie responsabil.
De exemplu, o adolescentă devine confidenta mamei ei depresive, ascultând zilnic problemele acesteia ca un adult.

Impactul parentificării asupra sănătății mintale

Asumarea rolului de adult în copilărie pune bazele unei vieți marcate de anxietate, epuizare emoțională și relații dezechilibrate, în care ai învățat să fii mereu atent la nevoile altora, dar nu și la ale tale.

Alte consecințe ale parentificării asupra sănătății mintale:

• Lupta cu limitele
• Sentimentul de vinovăție pentru că îți acorzi prioritate
• Atragerea partenerilor romantici indisponibili din punct de vedere emoțional
• Hiperindependența
• Dificultăți în identificarea nevoilor personale…

Cum afectează parentificarea relațiile

• Dacă nu ai cunoscut siguranța de a fi îngrijit în copilărie, apropierea emoțională în relații poate deveni inconfortabilă și plină de teamă.
•   Fiicele parentificate ajung adesea să poarte toată greutatea emoțională a relației, dar să nu aibă niciun spațiu unde să-și exprime propriile nevoi – iar asta duce la frustrare și resentimente.

O parte esențială a vindecării după ce ai fost o fiică parentificată este să renunți la convingerea că nevoile și emoțiile tale sunt o povară pentru ceilalți și să îți permiți să te deschizi sincer în fața prietenilor și partenerilor.

Parentificarea nu te-a stricat, ci te-a forțat să supraviețuiești. Acum ai șansa să alegi alt scenariu – unul în care tu contezi.

Strategii de coping și vindecare

• Numește-ți trauma
  Recunoaște tiparul care te conduce: perfectionism; mulțumirea oamenilor…  Primul pas spre vindecare e conștientizarea.
• Primește ajutor fără vină
  Nu trebuie să „răsplătești” fiecare gest de sprijin. Lasă bunătatea să ajungă la tine, fără să o întorci imediat.
• Recuperează-ți spațiul emoțional
  Nu ești doar containerul durerilor altora. Meriți și tu sprijin, empatie și un loc sigur unde să fii tu.
• Oprește-te înainte să sari în rolul de salvator
  Întreabă-te sincer: e responsabilitatea mea sau m-am obișnuit să „preiau controlul” din reflex? Uneori, a spune „nu” e o formă de grijă față de tine.
• Reechilibrează-ți relațiile
  Observă unde ai devenit „adultul de serviciu”. Nu trebuie să fugi din relații, dar e vital să nu mai duci totul singur/ă.
• Dă-i voie copilului tău interior să existe
  Joacă-te, explorează, fă ce n-ai avut șansa să faci când erai mic/ă, deoarece erai prea ocupat/ă să îți asumi responsabilitatea de adult.

Ai recunoscut ceva din tine în toate astea? Dă-ți voie să începi vindecarea. Nu e egoism – e reconstrucție.